Galati Regiunea Moldova

Galati Regiunea Moldova

Moldova este regiunea din nord-estul României moderne, cuprinzând teritoriul rămas din Principatul Moldovei după pierderea în 1776 a regiunii din nord-vest numită de atunci încoace Bucovina și în 1812 a jumătății de răsărit din Principat, numită de atunci încoace Basarabia. Ținutul Herța este un teritoriu din regiunea Moldova ocupat de trupele sovietice în urma ultimatumului din iunie 1940 (Herța nu era revendicată în ultimatumul textului sovietic din iunie 1940) și este astăzi inclus în regiunea Cernăuți din Ucraina.

Moldova este o regiune istorică, actualmente aflându-se pe teritoriile României (46%), Republicii Moldova (36%) și Ucrainei (18%).

În Evul Mediu, Principatul Moldova a fost un stat suveran care se întindea de la munții Carpați până la Nistru, la Marea Neagră și la Dunăre. În anul 1538 a intrat sub suzeranitatea Imperiului Otoman. Acesta a încheiat în anul 1775 o tranzacție cu Casa de Habsburg, prin care nordul Moldovei a trecut sub administrație austriacă și a fost organizat ca Ducat al Bucovinei. Imperiul Rus, învingător în luptele cu Imperiul Otoman, și-a încorporat în anul 1812 teritoriul dintre Prut și Nistru, cunoscut sub numele de Basarabia. Partea dintre Prut și Carpați, rămasă autonomă sub suzeranitate otomană, s-a unit în 1859 cu Țara Românească și a format “Principatele Unite ale Valahiei și Moldovei”, cunoscute și ca “Principatele Dunărene”. Ulterior acestea au format România. La rândul ei, Basarabia a fost împărțită în 1940 între Republica Moldova și Ucraina, căreia i-au fost atribuite ținutul Hotin și Bugeacul.

Etimologie, denumirile țării Moldova

Dar există și alte teorii, conform cărora numirea Moldovei ar veni de la coniferul “Molid” prezent în altitudine în munții Călimani, în jurul Dornei și în masivul Ceahlăului, sau mai timpuriu, din antichitatea târzie, din limba gotică sau chiar dacică.

În trecut mai circula și o legendă, raportată de Bogdan Petriceicu Hașdeu, după care voievodul maramureșean Dragoș de Bedeu, venit la vânătoare de zimbri în zonă, avea o cățea numită Molda, care, sleită de puteri, se înnecă în râul ce-i poartă numele de atunci încoace.

*În actele cancelariei domnești țara era denumită: Moldova, după râul cu același nume. Uneori apare și numele de: “Moldo-Vlahia”, (“Vlahia Moldovenească”), sau de “Bogdano-Vlahia”, (Țara lui Bogdan) de Dolha după numele domnitorului (tot maramureșean) sub care și-a obținut independența.
*Grecii o denumeau: “Ruso-Vlahia”, (“Vlahia dinspre Rusia”); sau “Mauro-Vlahia”, (“Vlahia neagră”, de la pădurile de nepătruns). Pentru Țara Românească, grecii foloseau denumirea “Ungro-Vlahia”, (“Vlahia dinspre Ungaria”).
*Turcii foloseau denumirile: “Bogdan-ili”, sau “Kara-Bogdan” (“Bogdania neagră”) (cu referire atât la întemeietorul Bogdan I, cât și la pădurile de nepătruns).

În decursul istoriei numele Moldova a mai desemnat:

*Republica democratică a Moldovei, proclamată de Sfatul Țării la Chișinău, pe teritoriul Basarabiei, la data de 21 noiembrie 1917 (independentă la 24 ianuarie 1918 și unită cu România la 27 martie 1918);
*Republica autonomă socialistă sovietică moldovenescă constituită în 1924 în URSS;
*Republica socialistă sovietică moldovenescă (engleză: “Moldavian SSR”, germană: “Moldauischer SSR”), membră a URSS din 1940 până în 1991.

De remarcat că în engleză și germană, numirea RSS Moldovenești se referea la toponimul “Moldavia”, “Moldau”, fiindcă neologismele “Moldova” și “Moldawien”, care în aceste limbi deosebesc Republica Moldova de Moldova românească, nu erau încă inventate. După cum reiese din arhivele sale, Sfatul Țării alesese numele de “Republica democratică a Moldovei” (și nu a “Basarabiei”) tocmai pentru a “nu mai deosebi părțile nefiresc despărțite ale voievodatului de odinioară” și fiindcă “Basarabia” întinsă spre nord până la Hotin, era o numire rusească (Basarabia desemna, până în 1812, doar actualul Bugeac).

Istorie Moldova

Sub conducerea unor domnitori precum Ștefan cel Mare, Moldova a reușit să-și mențină independența față de otomani și să facă față a numeroase năvăliri, precum sunt cele ale tătarilor.

În 1918, Basarabia și Bucovina se vor uni cu România, dar aceste regiuni (cu excepția Bucovinei centrale și de sud) vor fi ocupate de către Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice (URSS) în 1940 și 1944, formând o republica sovietică aparte.

Anumite părți din Moldova istorică (Bucovina de Nord, Ținutul Herța, județul Hotin și Sudul Basarabiei – cunoscută și ca Basarabia veche) fac astăzi parte din Ucraina.

Cronologie Moldova

*Orașe atestate documentar pe teritoriul viitorului stat Moldova: 940/965 – Cetatea Albă (“Monocastro”), 1174 – Bârlad, 1241 – Baia, cca. 1274 – Chilia, 1310 – Hotin, 1340 – Siret.
*1164 – Nicetas Choniates scrie în cronica bizantină despre locuitorii de “la hotarele Galiției”.
*1241 – Năvălesc tătarii între Carpați și Nistru.
*1300 – Pecetea orașului Baia, cu inscripția latină “Sigilium Capitalis Civitatis Moldaviae Terrae Moldaviensis” (cu caractere gotice și reprezentarea sfântului catolic Hubertus) atestă existența orașului Baia, locuit de sași și unguri.
*1310 – Sunt cunoscute așezările Țețina (la vest de Cernăuți) și Hotin (sediu episcopal catolic).
*1325 – Românii moldoveni de pe teritoriul viitorului stat Moldova luptă alături de poloni, ruteni, și lituanieni împotriva markgrafului de Brandenburg.
*1326 – O oaste de “walachi” îl ajută pe regele polon Wladislav Lokietek.
*1343 – Voievodul Dragoș de Maramureș, trimis de regele Ungariei îi învinge pe tătari și-i alungă peste Nistru.
*1345 – Sunt atestate documentar mănăstirile franciscane de la Baia, Siret și Cosmin.
*1350 – La Botoșani colonia de armeni de aici își construiește prima biserică.
*1352/1353 – Regele Ludovic cel Mare al Ungariei înființează o nouă provincie numită Moldova în fruntea căreia îl numește pe nobilul Dragoș din Maramureș.
*1359 – Are loc descălecatul lui Bogdan I care obține independența Moldovei ca stat.
*cca. 1391 – Urcă pe tron Roman I, pe care hrisoavele îl numesc voievod al Moldovei de la munți și până la mare.
*1420 – În timpul lui Alexandru cel Bun are loc prima luptă a moldovenilor cu turcii care atacă fără succes Cetatea Albă.
*Din secolul al XV-lea, Moldova este împărțită în Țara de Sus și Țara de Jos la care se adaugă Bugeac (Basarabia veche)
*1467, 14-15 decembrie – Ștefan cel Mare învinge la Baia oastea ungară condusă de Matia Corvin, suzeranul său.
*1475, 10 ianuarie – Lupta de la Vaslui. Armata condusă de Ștefan cel Mare, alcătuită din ca. 40.000 de oșteni, dintre care 5.000 de secui și 2.000 de unguri trimiși de regele Matia Corvinul, 2.000 de poloni trimiși de regele Poloniei cu 20 de tunuri, a învins oastea de 120.000 de soldați a lui Soliman Pașa.
*1484 – Turcii iau Cetatea Albă și Chilia.
*1497 – Regele polon Ioan Albert este înfrânt de Ștefan cel Mare la Codrii Cozminului.
*1538 – Imperiul Otoman își încorporează Bugeacul cu Tighina.
*1574 – Ioan Vodă cel Viteaz este trădat de boieri și ucis cu cruzime de turci.
*1600 – Mihai Viteazul devine și domnitor al Moldovei și realizează unirea celor 3 principate: Țara Românească, Transilvania și Moldova.
*1711 – Poarta otomană instaurează domniile fanariote, iar ca primul domnitor este numit Nicolae Mavrocordat.
*1713 – Hotinul devine raia turcească.
*1775 – Austria obține de la Înalta Poartă nordul Moldovei, teritoriu pe care îl numește Bucovina.
*1812, 16 mai – Pacea ruso-turcă de la București: partea de est a Moldovei, ținutul dintre Prut și Nistru, pe care Imperiul Rus l-a numit Basarabia, intră în componența Rusiei.
*1821 – Are loc Eteria lui Alexandru Ipsilanti.
*1822 – Se restabilesc domniile pământene prin numirea lui Ioniță Sandu Sturdza.
*1848 – Revoluția din Moldova are un caracter petiționar.
*1856 – În urma Tratatului de pace de la Paris (1856) Rusia retrocedează Moldovei trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail), pe care Rusia le-a obținut din nou în 1878, prin Tratatul de la San Stefano, la schimb cu Dobrogea.
*1858 – Conferința reprezentanților celor șapte puteri (Marea Britanie, Franța, Austria, Prusia, Rusia, Turcia, Regatul Sardiniei) de la Paris stabilește viitorul statut politic al Moldovei și al Valahiei: cele două țări vor purta numele “Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei”
*1859, 17 ianuarie: Adunarea electivă a Moldovei îl alege ca domn pe colonelul Alexandru Ioan Cuza.
*1859, 29 ianuarie: Alexandru Ioan Cuza îl numește pe Vasile Sturdza în funcția de premier al Moldovei;
*1859 – decretul lui Alexandru Ioan Cuza de introducere a alfabetului latin stârnește opoziția aprinsă a clerului ortodox din Moldova;
*1860-1861 – guvernarea cabinetului Mihail Kogălniceanu în Moldova;
*1860, 7 noiembrie – este inaugurată Universitatea din Iași. Primul rector a fost profesorul de economie politică Ion Strat;
*1861 – guvernarea cabinetului Anastase Panu;
*1861, 20 noiembrie/2 decembrie – Înalta Poartă emite firmanul de organizare administrativă a Moldovei și Valahiei, prin care admite uniunea politică a Principatelor Dunărene;
*1861, 3/15 decembrie – deschiderea sesiunii camerelor legislative de la Iași și București. Domnitorul Alexandru Ioan Cuza anunță în mesajul său că “Înalta Poartă precum și toate puterile garante au aderat la unirea Principatelor”;
*1862, 22 ianuarie/3 februarie – Formarea primului guvern unitar al Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei sub conducerea lui Barbu Catargiu;
*1862, 24 ianuarie/5 februarie – Deschiderea la București a primului parlament al Principatelor Unite. Orașul București este proclamat capitala țării. Principatul Moldova își încetează existența de sine stătătoare.